Selectează o Pagină

Partenie Cosma

Partenie Cosma

EROARE: trebuie sa activati Cookie-urile pentru a vota.

Partenie Cosma şi Biserica

Ilustrul jurist, economist şi om politic Partenie Cosma a fost şi un distins fiu al Bisericii, el militând o viaţă întreagă pentru buna desfăşurare a misiunii ei spirituale şi culturale în mijlocul poporului, pentru apărarea drepturilor legitime ale şcolilor româneşti de până în 1918, îndrumate de Biserică. Mai bine de o jumătate de veac a fost sfetnic luminat al mitropoliţilor Ardealului Miron Romanul (1875-1898) – a cărui nepoată, Maria, îi va deveni soţie –, Ioan Meţianu (1899-1916), iar spre sfârşitul vieţii al lui Nicolae Bălan (1920-1955). În sfera vieţii naţionale şi culturale numele său figurează cu cinste alături de cel al marilor „bihoreni” Emanuil Gojdu (1802-1870), în cancelaria căruia a lucrat ca tânăr avocat, Alexandru Roman (1826-1897) şi Iosif Vulcan (1841-1907), oameni de mare cultură şi îndrumători ai tinerilor intelectuali români din Transilvania şi părţile ei vestice. Iar în domeniul vieţii bisericeşti ortodoxe, Partenie Cosma face parte din pleiada marilor „cărturari mireni” ataşaţi Bisericii, care au militat pentru respectarea autonomiei noastre bisericeşti, alături de Ioan cavaler de Puşcariu, Visarion Roman, Atanasie Marienescu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa, Victor Tordăşianu, mai târziu Octavian Goga, Onisifor Ghibu şi atâţia alţii. În Ardealul românesc de altădată exista – încă din timpul lui Şaguna, apoi al urmaşilor săi – o adevărată „şcoală” de cărturari mireni ataşaţi Bisericii, care – potrivit prevederilor Statutului Organic şagunian din 1868 – alcătuiau elita membrilor mireni (două treimi) din Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului şi al „Sinoadelor” (Adunărilor) eparhiale de la Sibiu, Arad şi Caransebeş, alături de membrii clerici (o treime).

Prezenţa lui Partenie Cosma în aceste foruri de conducere ale Bisericii era explicabilă. Provenea dintr-o familie de oameni credincioşi din Beiuş, născut la 31 ianuarie st. v. 1837, primind o educaţie moral-creştină de la părinţii săi. A făcut studii la Gimnaziul român unit din Beiuş (cu maturitatea în 1855), îndrumat de Biserică, a urmat apoi trei semestre la Institutul Teologic Ortodox din Arad. Ca student la Facultatea de Drept din Pesta (1857-1861), colabora la ziarul şagunian „Telegraful Român” şi era cântăreţ la biserica „grecească” din acest oraş, ctitorită de credincioşi ortodocşi greci, români şi aromâni.

A funcţionat ca avocat în Beiuş din anul 1862. După zece ani, deci în 1872, beiuşenii l-au ales deputat în Parlamentul din Budapesta, ca reprezentant al Partidului Naţional Român „din Ungaria şi Banat”, înfiinţat în 1869, care acceptase aşa-numitul „activism” politic, spre deosebire de Partidul Naţional Român din Transilvania, constituit în acelaşi an şi care va adopta „pasivismul”. În mai 1881, Partenie Cosma a avut un rol însemnat în Conferinţa de la Sibiu, în care s-a hotărât unificarea celor două Partide.

În timp ce era deputat în Parlamentul (Dieta) din Budapesta (1872-1881), a luat cuvântul de mai multe ori, mai ales atunci când era vorba de apărarea caracterului românesc al şcolilor îndrumate de Biserică. De pildă, în 1877, când mai mulţi tineri transilvăneni s-au înrolat ca voluntari în armata română, în Războiul de independenţă – între care şi absolventul de teologie Vincenţiu Grama – ceea ce a produs protestul autorităţilor de stat maghiare, Partenie Cosma s-a simţit obligat să ia cuvântul şi să justifice atitudinea românilor transilvăneni „în chestiunea orientală”.

În 1879, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii, Trefort Ágoston, a prezentat în Parlament un proiect de lege privitor la introducerea limbii maghiare în şcolile „poporale” româneşti. În faţa acestui pericol vădit de înstrăinare, cârmuitorii celor trei eparhii ortodoxe din Transilvania (Sibiu, Arad şi Caransebeş) au hotărât să trimită o impunătoare delegaţie („reprezentanţă”) la Viena, ca să prezinte un memoriu-protest împăratului faţă de acest proiect. Din delegaţie – condusă de mitropolitul Miron Romanul – făcea parte şi Partenie Cosma. Împăratul a răspuns favorabil, dar proiectul a fost totuşi votat. În cadrul discuţiilor purtate atunci în Parlament, Partenie Cosma a rostit o impresionantă cuvântare, încercând salvarea limbii şi a şcolilor româneşti.

În 1875, Partenie Cosma ceruse – tot în Parlament – o subvenţie de 5000 de florini din partea Guvernului maghiar pentru Gimnaziul Ortodox Român din Braşov. Motiva că aceeaşi sumă fusese oferită şi Şcolii Reale Evanghelice-Luterane din Sibiu. Totul a fost în zadar.

În 1876 Partenie Cosma s-a mutat la Sibiu, ca avocat al Băncii „Albina”, înfiinţată în 1871 prin strădaniile lui Visarion Roman. În 1877 era ales în comitetul de conducere al Băncii, iar la 18 decembrie 1885 a fost ales director executiv. Sub conducerea lui, Banca „Albina” a prosperat foarte mult, devenind cea mai cunoscută bancă românească din Transilvania, cu filiale în alte oraşe şi după modelul căreia s-au organizat şi alte bănci româneşti.

În 1907, când ministrul şovin al Cultelor şi Instrucţiunii Appony Albert a iniţiat o nouă lege prin care se urmărea maghiarizarea şcolilor altor etnii din Ungaria şi Transilvania de atunci, patrioţii români şi cârmuitorii Bisericii au iniţiat o serie de acţiuni de protest. Între altele, la 22 martie 1907, a avut loc o mare adunare populară de protest, convocată la Sibiu din iniţiativa mai multor oameni de cultură ai vremii, între care şi Partenie Cosma, alături de „asesorii” consistoriali Miron Cristea şi Nicolae Ivan, Octavian Goga, Nicolae Bălan, Teodor Păcăţian, Dimitrie Comşa, Coriolan Brediceanu şi alţii.

Partenie Cosma a fost ales membru (deputat) în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei – în cercul Beiuş – încă de la constituirea sa, în octombrie 1868, când s-a votat „Statutul Organic” pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe din Ardeal. A fost şi secretarul unor şedinţe, prezidate de marele mitropolit Andrei.

În anii următori a fost ales deputat în Congres în toate legislaturile, iniţial din partea cercurilor electorale Bistriţa, Tinca şi Turda, iar din 1888 numai la Sibiu. În toate sesiunile făcea parte din „comisia organizatoare” a Congresului. Din multele sale intervenţii vom reţine doar raportul pe care l-a prezentat, la 5/18 octombrie 1900, din partea comisiei în care lucra, prin care se propunea înfiinţarea a trei eparhii noi, la Cluj, Oradea şi Timişoara. Din nefericire, propunerea sa şi a celorlalţi membri ai comisiei s-a pus în aplicare abia după Unirea din 1918, când s-au înfiinţat eparhii noi la Oradea (1920), Cluj (1921) şi mult mai târziu la Timişoara (1939/40).

Partenie Cosma a fost şi membru (deputat) în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului (Adunarea eparhială de azi), începând cu anul 1877, până la sfârşitul vieţii. În această calitate, era ales fie în „comisia organizatoare”, dar mai ales în cea „financiară”. A luat cuvântul în toate sesiunile anuale ale acestuia, făcând propuneri de mare interes pentru bunul mers al vieţii bisericeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei. Vom reţine doar aportul său la construirea catedralei mitropolitane din Sibiu şi a clădirii Institutului Teologic-Pedagogic (actuala clădire a Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”). Pentru prima oară cerea să se ia în discuţie problema catedralei în sesiunea sinodală din 1880. Discuţii mai aprinse au avut loc în anii 1883 şi 1884, când s-a hotărât ca viitoarea catedrală, reşedinţa mitropolitană şi Institutul Teologic-Pedagogic să se zidească pe intravilanul numit „grădina Flora” din strada Schewis (azi Bd. Victoriei, nr. 7-9 şi Ilie Măcelariu, nr. 1, 3 şi 5, pe locul unde se găsesc câteva imobile ale Mitropoliei, Tribunalul şi o clădire a Universităţii).

Discuţiile s-au reluat şi în anii următori, cele mai însemnate având loc în sesiunea din septembrie 1898, când s-a hotărât ca noua catedrală să se ridice în strada Morii, nr. 14-16 (azi str. Mitropoliei, nr. 36, pe locul Liceului „Octavian Goga” şi al clădirii de alături, proprietatea Arhiepiscopiei). Dar la scurt timp a murit mitropolitul Miron Romanul (4/16 octombrie 1898), iar în scaunul vacant a fost ales episcopul Aradului Ioan Meţianu (instalat la 28 febr./12 martie 1899), sub care s-au reluat discuţiile pe această temă. În şedinţa sinodală din 22 aprilie/5 mai 1900, „Comisia organizatoare” prezintă trei variante: terenul din strada Morii, nr. 14-16 (a profesorului Daniil Popovici-Barcianu); grădina Flora, propusă de Partenie Cosma şi care a întrunit majoritatea voturilor; iar ultima era grădina din strada Schewis, nr. 21 (azi bd. Victoriei, pe atunci proprietatea Arhiepiscopiei, unde se află acum căminele studenţeşti şi un complex sportiv, în apropiere de Parcul „Sub Arini”), propusă de Ioan cavaler de Puşcariu. Din nefericire, la insistenţele mitropolitului Ioan Meţianu, Sinodul n-a acceptat nici una din aceste variante, ci s-a decis ca noua catedrală să se ridice pe locul vechii „biserici greceşti” şi a unor case din jur, care urmau să fie demolate, în Str. Măcelarilor (azi Mitropoliei, nr. 33).

Pe baza acestei hotărâri, între anii 1902 și 1906, s-a construit actuala catedrală mitropolitană din Sibiu. Partenie Cosma şi-a adus contribuţia sa efectivă la realizarea acestui ideal al lui Andrei Şaguna şi al urmaşilor săi. Banca „Albina”, al cărei director era, a subvenţionat lucrările de construire cu 10.000 de coroane, personal a donat 1000 de coroane, sume foarte mari în vremea aceea. A făcut parte din comisia de recepţie a lucrărilor de zidire. Pe panoul de marmură din dreapta uşii de la intrare este trecut şi numele său, în calitate de „asesor” în „senatul epitropesc” al Arhiepiscopiei.

După terminarea catedralei, s-a pus iarăşi problema construirii unui nou Institut Teologic-Pedagogic. În sesiunea sinodală din 1908 se reiau discuţiile pe această temă. Se conturează trei propuneri: terenul din str. Morii (directorul Seminarului Eusebiu Roşca); refacerea şi modernizarea clădirilor existente din str. Măcelarilor (asesorul Nicolae Ivan) şi un „glas în pustie”: propunerea lui Partenie Cosma de a se construi în grădina din strada Schewis, nr. 21. În urma discuţiilor, însuşi mitropolitul s-a declarat de acord ca noua clădire să se ridice în Str. Morii. Spre regretul tuturor, nici această hotărâre nu s-a dus la îndeplinire.

În şedinţa sinodală din aprilie 1912, s-a discutat din nou aceeaşi problemă. „Asesorul” Nicolae Ivan, viitorul episcop al Clujului, propune să se procedeze la o refacere şi modernizare a clădirilor vechi ale Institutului; directorul Eusebiu Roşca îşi menţine propunerea mai veche, de a se ridica în str. Morii, iar Partenie Cosma cere să se ridice pe terenul din str. Schewis, nr. 21. Puse la vot, propunerea lui Partenie Cosma a întrunit majoritatea voturilor, 27 la număr.

În pofida acestui rezultat, mitropolitul Ioan Meţianu a împiedicat din nou punerea în aplicare a hotărârii respective. Drept care, în şedinţa Sinodului din 27 aprilie/10 mai 1913 a cerut revizuirea hotărârii din 1912 şi acceptarea propunerii de refacere şi modernizare a vechiului edificiu şi ridicarea unei aripi noi. După îndelungi discuţii, Partenie Cosma, în calitate de raportor al „comisiei examinatoare”, propune să se menţină hotărârea adoptată în 1912, dar până la procurarea banilor necesari să se aprobe propunerea mitropolitului, urmând ca, în momentul în care Arhiepiscopia va dispune de fondurile necesare, să se construiască o clădire nouă în str. Schewis, nr. 21, iar cele ce urmau să se ridice acum în str. Măcelarilor să fie folosite ca birouri pentru Arhiepiscopie. Mitropolitul şi membrii Sinodului au fost de acord cu această propunere. Din nefericire, banii necesari pentru construirea unui nou edificiu nu s-au găsit, iar în anii regimului comunist Arhiepiscopia a fost nevoită să cedeze acest extins intravilan pentru construcţia de cămine studenţeşti şi a unui complex sportiv.

În pofida faptului că nu s-a acceptat propunerea pe care a făcut-o ani de-a rândul, Partenie Cosma a sprijinit totuşi lucrările de refacere a vechilor clădiri ale Institutului Teologic-Pedagogic, care s-au efectuat în 1913-1914. Toate lucrările s-au ridicat la 290.712 coroane, sumă foarte mare pe atunci. Banca „Albina” – condusă de Partenie Cosma – a contribuit cu 116.000 de coroane; iar marele filantrop basarabean Vasile Stroescu – cel care sprijinise atâtea şcoli româneşti din Transilvania – a oferit 100.000 de coroane (bani depuşi tot la „Albina”); profesorii Institutului au oferit 10.000 de coroane; restul s-a acoperit prin colecte organizate în parohiile din Arhiepiscopia Sibiului. Cu alte cuvinte, un basarabean şi un bihorean îşi dădeau mâna, devenind adevăraţi „ctitori” ai acestei şcoli teologice-pedagogice sibiene, conştienţi de rolul deosebit pe care îl avea ea în formarea viitorilor preoţi şi învăţători, luminătorii satelor româneşti de altădată. Rolul acestor „apostoli anonimi ai neamului” s-a văzut câţiva ani mai târziu, când ei militau, prin cuvânt şi faptă, pentru realizarea idealului naţional al românilor: unirea lor într-o singură ţară.

Între anii 1916 și 1918, Partenie Cosma a fost nevoit să părăsească Sibiul şi să pribegească prin Moldova, Ucraina şi Rusia, la Petrograd, Stockholm, Geneva şi Milano, reîntorcându-se acasă abia în 1919, la vârsta de 82 de ani. Dar Dumnezeu l-a învrednicit să nu se întoarcă într-o Transilvanie înrobită, ci în România întregită prin actul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi prin cele similare de la Chişinău şi Cernăuţi. Beiuşul natal l-a ales senator în primul Parlament al României întregite.

Partenie Cosma şi-a încheiat firul vieţii pământeşti la 23 septembrie 1923 în Călimăneşti. Guvernul de atunci i-a făcut funeralii naţionale. A fost prohodit în catedrala mitropolitană din Sibiu – la construirea căreia a contribuit şi el – de un impunător sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan, cu care conlucrase – spre sfârşitul vieţii – în organele de conducere ale Bisericii Ortodoxe Româneşti din Transilvania. Cu acest prilej au rostit cuvântări mitropolitul Nicolae Bălan, generalul Traian Moşoiu, Ioan Lapedatu, directorul Băncii „Albina”, Vasile Goldiş, preşedintele Astrei şi alţii.

Considerăm potrivit să încheiem prin cuvintele rostite atunci de Vasile Goldiş: „Partenie Cosma a făcut parte din generaţia care a moştenit ideile conducătoare din revoluţia lui Avram Iancu. A fost ultimul din această generaţie, căreia se datorează pregătirea luptelor pentru ceasul cel mare al libertăţii naţionale… A fost umilul serv al Bisericii, dându-şi seama că un popor nu poate exista până nu-şi cunoaşte credinţa neamului său. Ne lasă o moştenire sfântă: principiul moralităţii, al cinstei şi al muncii neprihănite”.

Bibliografie: Telegraful Român, an. 71, nr. 75-76 din 15/28 septembrie 1923, p. 3-5; Teodor Neş, Figuri bihorene: Partenie Cosma, Oradea, 1936, 19 p. (inclus şi în vol. său Oameni din Bihor, Oradea, 1938); Constantin Duma Suceveanu, Partenie Cosma, în vol. „Contribuţii culturale bihorene”, Oradea, 1974, p. 245-255; Mihai D. Drecin, Banca „Albina” din Sibiu, instituţie naţională a românilor transilvăneni (1871-1918), Cluj-Napoca, 1982, p. 83 şi urm. Datele privitoare la implicarea sa în viaţa politică după Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele naţional-politice ale românilor de sub coroana ungară, vol. VI, VII şi VIII, Sibiu, 1910-1915. Datele privind implicarea sa în viaţa Bisericii, după Protocoalele Congresului Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului şi Protocoalele Sinodului Arhiepiscopiei ortodoxe române a Sibiului pe diferiţi ani; a se vedea şi Mircea Păcurariu, Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786-1986, Sibiu, 1987, p. 252-257.