Selectează o Pagină

Ioan Papiu

Ioan Papiu

EROARE: trebuie sa activati Cookie-urile pentru a vota.

S-a născut în anul 1833, în localitatea Sâniacob (jud. Alba). A urmat cursurile gimnaziilor din Târgu Mureş şi Blaj, apoi pe cele ale Institutului teologic din Sibiu (abs. 1858), fiind hirotonit preot pe seama parohiei Deva (1858-1891); pe toată durata păstoririi a îndeplinit şi funcţia de protopop al Devei, iar o lungă perioadă de timp a administrat şi scaunul protoprezbiterial vacant al Dobrei (1869-1884). În această dublă calitate a iniţiat şi a sprijinit construcţia catedralei „Sf. Ierarh Nicolae” din Deva (1861-1873) şi a desfăşurat o amplă şi bogată activitate pe tărâm cultural, numărându-se printre întemeietorii „Societăţii de Lectură Casina Română” din Deva (1868), ai „Societăţii pentru Fond de Teatru Român din Transilvania” (1870) şi ai „Reuniunii Învăţătorilor Români” din cercul Deva (1879); în paralel, a fost membru ordinar al „Societăţii de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara” (1880) şi al Băncii „Hunedoara” (ulterior, „Decebal”) din Deva. De asemenea, a fost şi director al despărţământului local al „Astrei” (1873-1876; 1880-1890), făcând parte, mulţi ani, din Comitetul Central al Asociaţiei de la Sibiu; prin strădania sa a avut loc, la Deva, adunarea generală a „Astrei” din august 1874. La Sibiu, în cadrul expoziţiei naţionale româneşti, a primit din partea juriului, la 9 iulie 1882, o „diplomă de cooperaţiune”. În plan naţional-politic, a militat pentru culturalizarea prin şcoală a conaţionalilor săi (a îndeplinit şi funcţia de inspector şcolar al districtului Deva) şi pentru introducerea limbii române în administraţie. Astfel, la 10 decembrie 1860, el sesiza administraţiei comitatense indiferenţa juzilor faţă de chestiunile şcolare. La 26 aprilie 1867 respingea „ordinaţiunea” în limba maghiară trimisă de comitele suprem, până când  „acea oficioasă rugare” se va scrie „în limba noastră”. În ziua de 16/28 mai 1881, în spiritul Conferinţei naţionale de la Sibiu (12/24 mai 1881), a organizat la Deva o adunare românească în scopul „educării” electorale a alegătorilor. De asemenea, s-a numărat printre semnatarii „Petiţiunii celor 33 de români fruntaşi” (1881), prin care se protesta împotriva procesului de înlocuire a şcolilor confesionale româneşti cu altele maghiare, de stat. La 17 februarie 1883 a protestat făţiş împotriva legiuirilor Trefort, iar la 10 martie 1883, în biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Deva, a fost gazda celor peste 2.000 de invitaţi ardeleni (avocaţi, preoţi, dascăli, ţărani etc.), în cadrul unei mari conferinţe româneşti, în care s-a cerut folosirea limbii române în administraţie şi în justiţie, redobândirea autonomiei Transilvaniei, precum şi numirea de funcţionari români în toate domeniile vieţii publice. În anii 1877-1878, ca mobilizator al clerului și al credincioșilor ortodocși din părțile Devei în direcția sprijinirii eforturilor de război ale fraţilor de peste munţi, a participat, în mod activ, la organizarea de colecte în bani, alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, destinate răniţilor, văduvelor şi orfanilor din Vechea Românie. După 17 ani de rodnică păstorire a fost transferat la Sibiu, ca protopop (1891-1907) şi asesor consistorial (1895-1907). De-a lungul carierei sale ecleziastice a figurat, ca membru, în toate Sinoadele şi Congresele naţionale bisericeşti ale Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului. S-a stins din viaţă în ziua de 17/30 septembrie 1907, la Deva.

Referinţe:

Victor Şuiaga, Istoria Bisericii Ortodoxe din Deva (mss.), Deva, 1972; Pentru libertate şi unitate naţională. Documente hunedorene (1848-1920), Bucureşti, 1990; Ioachim Lazăr, Învăţământul românesc din sud-vestul Transilvaniei (1848-1883), Cluj-Napoca, 2002; Maria Razba, Personalităţi hunedorene. Oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport (sec. XV-XX). Dicţionar, ed. a II-a, Deva, 2004; Gelu Neamţu, Momente zbuciumate din lupta românilor pentru realizarea Dacoromâniei (1848-1918), Cluj-Napoca, 2005; Roxana Gabriela Nicola, Despărţămintele Astrei în comitatele Hunadoara şi Zarand (1873-1918), Sibiu, 2009; Florin Dobrei, Istoria vieţii bisericeşti a românilor hunedoreni, Reşiţa, 2010.