Selectează o Pagină

Gheorghe Tarcea

Gheorghe Tarcea

EROARE: trebuie sa activati Cookie-urile pentru a vota.

S-a născut în anul 1890, în satul Mag (jud. Sibiu). A urmat studiile primare în localitatea natală, iar pe cele gimnaziale, liceale şi superioare la Sibiu. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat pe frontul din Galiţia, fiind grav rănit. După 1918 s-a stabilit în Hunedoara, funcţionând ca învăţător la Şcoala Centrală de Stat (1920-1945), instituţie de învăţământ pe care a şi condus-o o perioadă de timp, în calitate de director (1940-1945); în paralel, a predat şi la Şcoala de Ucenici Industriali de pe lângă Uzinele de Fier din Hunedoara. Absolvent al Academiei „Andreane” din Sibiu, la 30 decembrie 1929 a fost hirotonit preot, păstorind obştile credincioşilor din parohiile Josani (1923-1938), Mânerău (1938-1941, 1946-1950), Valea Nandrului (1941-1945) şi Hunedoara-Buituri (1957-1958). Din vasta sa activitate pastorală, amintim înfiinţarea unei cantine pentru muncitorii siderurgişti cu venituri scăzute, precum şi ridicarea şi sfinţirea mai multor troiţe. Pentru convingerile sale politice şi creştine, a fost arestat şi anchetat în mai multe rânduri. Cea dintâi arestare a avut loc în anul 1941, în urma cunoscutei rebeliuni legionare; a fost achitat prin sentinţa nr. 1.283 din 5 mai 1941 a Tribunalului Civil din Deva. În septembrie 1945 a fost arestat din nou şi internat, până în octombrie 1946, în lagărele de la Săcel (jud. Hunedoara) şi Slobozia (jud. Ialomiţa). În februarie 1950 a urmat o nouă reţinere, în urma căreia a fost trimis, cu pedeapsă administrativă de 4 ani şi jumătate, întâi în lagărul de triere din Bucureşti-Ghencea, iar apoi la canalul Dunăre-Marea Neagră. În august 1954, la expirarea pedepsei, i s-a impus domiciliu obligatoriu, până la 20 iunie 1956, în localitatea Răchitoasa (jud. Ialomiţa); aici a ridicat, cu sprijinul altor deportaţi, o bisericuţă din chirpici. La 22 mai 1958 a fost arestat pentru a patra oară, fiind anchetat de către Securitatea din Deva şi apoi judecat de către Tribunalul Militar al Regiunii III Militare din Cluj, sub acuza de participare activă la fictiva organizaţia subversivă anticomunistă „Garda Albă”; în timpul anchetei a fost chinuit cu sălbăticie, fiind dat cu capul de pereţi şi smulgându-i-se barba. Prin sentinţa nr. 20 din 15 ianuarie 1959 a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă şi la confiscarea întregii averi; alături de el au fost arestaţi şi fiul Mircea Tarcea şi ginerele Amos Mihăilă, condamnaţi fiecare la câte 20 de ani de muncă silnică. De această dată a trecut prin temniţele penitenciarelor din Deva (1959-1960) şi din Aiud (1960-1963). În cea din urmă şi-a dat obştescul sfârşit la 30 septembrie 1963, din pricina mai multor afecţiuni (meningită, tuberculoză şi insuficienţă cardio-respiratorie); este îngropat într-un loc necunoscut din „Râpa Robilor”.

Referinţe: Vasile Manea, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori ai bisericii din România (1948-1989). Biserica ortodoxă, ed. a II-a, Cluj-Napoca, 1998; Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Flori Stănescu, Biserica întemniţată. România 1944-1989, Bucureşti, 1998; Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a III-a, Alba Iulia, 2004; Gabriel Basa, Preoţi, teologi şi călugări hunedoreni în închisorile comuniste, în „Altarul Banatului”, Timişoara, 16, 2005, nr. 4-6; Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Bucureşti, 2007; Florin Dobrei, Istoria vieţii bisericeşti a românilor hunedoreni, Reşiţa, 2010; link http://www.fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-tarcea.