Selectează o Pagină

Bartolomeu Baiulescu

Bartolomeu Baiulescu

EROARE: trebuie sa activati Cookie-urile pentru a vota.

1831-1909

Bartolomeu Baiulescu (1831-1909), protopop, istoric şi economist, originar din Zărneşti, judeţul Braşov. În anul 1857 a devenit preot la Biserica românească din Cetatea Braşovului. Crezul vieţii sale a constat în promovarea meseriilor în rândurile românilor transilvăneni, concretizat în fondarea în decembrie 1869 a “Asociaţiunii pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor români meseriaşi din Braşov”; prin intermediul acestei societăţi, aproape 1000 de băieţi proveniţi, majoritatea din familii sărace din mediul rural, au avut posibilitatea să înveţe diferite meserii moderne. De asemenea, ucenicii au fost susţinuţi gratuit şi în şcoală, instituindu-se pentru ei un sistem complex de predare a materiilor teoretice şi practice. Unii, ajutaţi cu burse au avut ocazia să se perfecţioneze şi în străinătate, în centre industriale cu tradiţie, ca: Viena, München, Leipzig, Dresda, Bruxelles, Liège etc. (un exemplu elocvent a fost Gheorghe Filip, fiul unei văduve sărace din Şcheii Braşovului, care şi-a desăvârşit meseria de tipograf la Paris şi care a ajuns ulterior proprietarul cunoscutei tipografii „Minerva” din Bucureşti). Între 1886 şi 1889, la iniţiativa lui Bartolomeu Baiulescu a apărut revista bilunară , intitulată “Meseriaşul Român”, prima publicaţie destinată exclusiv meseriaşilor; pe întreaga perioadă de apariţie, în paginile revistei s-a militat pentru formarea unei clase puternice a meseriaşilor români, care, pe lângă cunoştinţe de specialitate trebuiau să posede şi elemente de cultură generală, cel puţin o limbă străină şi un cod de bună-purtare în societate. În 1887 înfiinţează o asociaţiune de credit şi depuneri, intitulată de asemenea „Meseriaşul Român”; din cauza Războiului vamal, izbucnit între Austro-Ungaria şi România, cu consecinţe catastrofale asupra economiei braşovene, această instituţie nu va reuşi să supravieţuiască. Întrebat la un moment dat care a fost motorul acţiunilor sale menite să ducă la apariţia unei autentice clase de mijloc româneşti, Bartolomeu Baiulescu a răspuns că făcea parte din generaţia paşoptistă, iar crezul acestei generaţii era să dea mai departe ceea ce a învăţat.

“Părinte în cel mai nobil înţeles al cuvântului, preot după rânduiala lui Melchisedec, cu evlavie şi fără preget a slujit el la altarul Domnului peste o jumătate de veac”, aşa îl descrie Andrei Bârseanu pe fostul său coleg şi prieten Bartolomeu Baiulescu. Preotul cărturar, care cu 180 de ani în urmă vedea lumina zilei, este unul dintre marii corifei ai culturii româneşti de pe meleaguri braşovene.

Vrednicul de pomenire protopop a văzut lumina zilei la 11 iunie 1831, într-o familie bine cunoscută de preoţi din Zărneşti, la poalele Pietrei Craiului. După studiile elementare la Zărneşti şi Tohanul Vechi, urmează cursurile şcolii din Şchei, apoi la gimnaziul romano-catolic din Braşov. La Braşov a locuit în casa profesorului Iacob Mureşianu, celebrul muzician braşovean, unde mai locuiseră şi vărul său Alduleanu, Ioan Puşcaş, fiul preotului din Bran, dar şi Ioan Comşa, copil orfan din Zărneşti, mai târziu paroh zărneştean.

Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, timp în care făcea şi practică la cancelaria consistorială, fiind numit după absolvire conducătorul ei. Văzându-i puterea de muncă şi dorinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe, mitropolitul Andrei Şaguna îi încredinţează spre aranjare arhiva şi biblioteca proprie (de peste 3.000 de cărţi, distrusă în parte de husarii unguri). Aşa ajunge Baiulescu omul de încredere al mitropolitului Şaguna, dovada încrederii acordate constituind-o bogata corespondenţă cu marele ierarh, corespondenţă care din păcate a fost distrusă în Primul Război Mondial.

Hirotonit de mitropolitul Andrei Şaguna

Din 1850, Baiulescu îşi începe activitatea ca învăţător în Zărneşti, iar după un an, cu ocazia vizitei canonice a mitropolitului Şaguna în Zărneşti, Nicolae Baiul (bunicul lui Bartolomeu Baiulescu), fiind înaintat în vârstă, roagă pe mitropolit a-l hirotoni pe nepotul său capelan. În 11 ianuarie 1851, îndemnat de arhipăstorul Şaguna, se căsătoreşte cu Maria Gheorghiu, fiica negustorului Gheorghe Gheorghiu, la Biserica “Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului, avându-i naşi pe protopopul zărneştean Ioan Petric şi Zoiţa, iar preot cununător Petru Gherman din Cetatea Braşovului. Pe 29 noiembrie 1851 este hirotonit preot şi cu această ocazie mitropolitul Şaguna emite o Gramată de hirotonire, document important pentru istoria bisericii din Zărneşti, în care se spune că Bartolomeu Baiulescu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sfânta Treime”. Cum însă în Zărneşti nu se ştia de o biserică cu acest hram, am putut trage concluzia, prin eliminare, că hramul acestui paraclis este purtat tocmai de paraclisul bisericii din centrul Zărneştiului de azi. Rămâne preot în Zărneşti până în 1857.

Cum în Braşov, la Biserica “Sfânta Treime” zisă grecească, era o situaţie grea, unde de aproape o sută de ani se disputa dreptul românilor şi grecilor la această biserică, mitropolitul Andrei Şaguna a considerat că persoana potrivită din partea românilor la această biserică este Bartolomeu Baiulescu.

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Braşov – Cetate

În condiţiile conflictului dintre români şi greci pentru Biserica “Sfânta Treime” de pe actuala stradă Gheorghe Bariţiu, Baiulescu ia iniţiativa înfiinţării Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Braşov – Cetate întrucât grecii l-au scos abuziv din vechea Biserică “Sf. Treime” de pe Târgul Cailor (azi str. Bariţiu). Îndrumaţi de Baiulescu, românii din Cetatea Braşovului, prin mijlocirea episcopului Vasile Moga, cereau printr-un memoriu adresat guvernului transilvan înfiinţarea mai întâi a unei capele în Târgul Grâului (azi Piaţa Sfatului). Pentru această capelă se cumpără casele negustorului C. Boghici în 1828, iar în 1829 se sfinţeşte micuţa capelă, prim preot fiind Toma Vasiliu. Mitropolitul Şaguna numeşte ca paroh la Biserica “Sfânta Treime” pe Baiulescu. Mai târziu, în 1866, murind preotul Toma Vasiliu, capela din Târgul Grâului este închisă, icoanele şi obiectele liturgice sunt mutate la Biserica “Sfânta Treime”. Conflictul dintre greci şi români a continuat, iar în 1887, grecii închid porţile bisericii şi Baiulescu nu a mai putut să-şi continue serviciul religios. Daţi afară din Biserica “Sfânta Treime”, românii în frunte cu Baiulescu, deşi lipsiţi de bani, hotărăsc ridicarea pe locul micuţei capele a unei biserici cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” cu ajutorul financiar al negustorilor din Cetate. În 1895 se pune piatra de temelie de către Baiulescu, iar în 1899 biserica a fost sfinţită de vărul său, mitropolitul de atunci Ioan Meţianu.

Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva”

În 1872, se cumpără de la protopopul Ioan Petric o grădină de 695 de stânjeni pentru a se construi un cimitir pentru românii din Cetatea Braşovului. Baiulescu precizează că s-au cumpărat de la protopopul Ioan Petric atât grădina, “cât şi casa călugărului”, fapt ce ne convinge că ridicarea bisericii din Groaveri s-a făcut pe un loc deja sfinţit. Mai întâi se ridică o capelă mortuară, iar în 1876, cu sprijinul lui Ioan Popazu, se începe ridicarea Bisericii “Sfânta Cuvioasă Paraschiva”. Istoricul Nicolae Iorga, impresionat de frumuseţea acestea, o compară cu Biserica “Domniţa Bălaşa” din Bucureşti. Cimitirul a devenit o adevărată necropolă a Braşovului, aici fiind înmormântaţi cei mai mari cărturari: Bartolomeu Baiulescu, Virgil Oniţiu (autor de manuale şcolare, profesor şi director la liceul Şaguna şi fondatorul cantinei elevilor de aici), Andrei Bârseanu, Sextil Puşcariu, pictorul Mişu Pop, poetul Andrei Mureşianu, muzicianul Iacob Mureşianu, Ioan Colan, Sterie Stinghe, Emil Micu etc.

Sprijin pentru învăţăceii din Braşov

O contribuţie deosebită pe care a avut-o Bartolomeu Baiulescu pe tărâm social a fost înfiinţarea “Asociaţiunii pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor români meseriaşi din Braşov” cu scopul plasării copiilor veniţi din toate colţurile Transilvaniei la diferiţi meseriaşi, pentru a învăţa meserie, cât şi de a-i înarma cu solide noţiuni teoretice de cultură generală. Cum mulţi copii proveneau din familii sărace, protopopul Baiulescu face apel către braşoveni ca să dăruiască haine şi încălţăminte acestor copii. Uneori face apel şi la comitetul Bisericii “Sf. Nicolae” din Braşov – Şchei pentru a le acorda un ajutor financiar. De la această şcoală au plecat tineri la specializare în străinătate. Sodalul George Filip, fiul unei văduve sărace din Şcheii Braşovului, cutreieră pe jos Austria şi Germania, iar între 1892 şi 1893, la Paris urmează cursurile serale ale şcolii de artă decorativă, absolvită cu calificativul “excelent”. După finalizarea studiilor, înfiinţează editura şi tipografia “Minerva” din Bucureşti. Activitatea de la Asociaţiunea sodalilor s-a completat prin apariţia, în 1886, a revistei bilunare “Meseriaşul român”, care susţinea necesitatea îmbrăţişării meseriilor de către copiii din mediul rural, mai ales a meseriilor unde se resimţea lipsa meseriaşilor autohtoni. Protopopul Bartolomeu Baiulescu a avut şi o activitate culturală rodnică, publicând articole şi studii în periodicele braşovene şi sibiene. Se remarcă “Monografia comunei bisericeşti din Cetatea Braşovului cu acte şi dovezi”, lucrare de referinţă pentru istoria bisericească a Braşovului, şi “Biografia lui George Cristureanu”, căpitan în armata României, realizată la cererea lui Cristureanu şi conformă cu testamentul acestuia, prin care donează Bisericii “Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului toată averea sa. Un manuscris al protopopului Baiulescu, aflat în Colecţia de manuscrise şi documente a muzeului Primei Şcoli Româneşti, descrie bătălia de la Zărneşti şi Tohanul-Vechi a lui Constantin Brâncoveanu cu turcii din 21 august 1690. După ce şi-a văzut visul cu ochii, adică ridicarea bisericii din Cetate, şi a Bisericii “Sfânta Parascheva” din Groavei (Şchei), Baiulescu a mai trăit încă nouă ani, când, după o boală cruntă, a încetat din viaţă (în 14/27 iunie 1909). Îşi doarme somnul de veci într­un mormânt aflat în faţa uşii de intrare în biserica din Groaveri, străjuit de doi brazi falnici.