Selectează o Pagină

Alexandru Lebu

Alexandru Lebu

EROARE: trebuie sa activati Cookie-urile pentru a vota.

Alexandru Lebu s-a născut într-una dintre cele mai pitorești localități ale Mărginimii Sibiului, în satul Fântânele, numit pe atunci Cacova. Din lucrarea „Figuri din Mărginimea Sibiului”, scrisă de Ilie Hașeganu în 1943 (volumul I: „Preoți, învățători, comercianți și meseriași-îndrumători economici”) aflăm multe date despre viața lui Alexandru Lebu. S-a născut în 1835, într-o familie de oieri cu dare de mână, care l-au ținut în școală la Sibiu. Părintele academician Mircea Păcurariu menționează în lucrarea „Cărturari sibieni de altădată” că primele clase le-a urmat la școala din Cacova, iar mai apoi a urmat Gimnaziul din Sibiu, iar în perioada 1859-1861 a studiat Teologia și, în paralel, Dreptul la Sibiu.

Ilie Hașeganu precizează în lucrarea amintită că Alexandru Lebu avea să fie remarcat de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, care avea în gând să-l trimită la studii la Viena. Vacantarea parohiei din satul natal l-a determinat pe tânărul teolog Alexandru Lebu, la insistențele mamei sale, să ia în căsătorie pe Ana, fiica preotului Sava Popovici-Barcianu din Rășinari, pentru ca mai apoi să fie  hirotonit de Sfântul Andrei Șaguna. Din nefericire, după șase de păstorire la Cacova, Alexandru Lebu rămânea văduv și, recăsătorindu-se, a fost nevoit să iasă din cler. Și-a îndreptat atenția spre agricultură, pomicultură și creșterea vitelor. Ilie Hașeganu menționează că a fost primul care a adus vite de rasă în satul său, a făcut o grădină sistematică și a inițiat în zonă dezvoltarea pomiculturii. Încă de pe acum și-a demonstrat calitățile deosebite care aveau să-l așeze în rândul marilor români ai vremii. Prin intuiție, inteligență și seriozitate a reușit să întemeieze numeroase instituții de ajutorare a românilor întreprinzători din Sibiu.

O nouă tragedie din viața sa, moartea celei de-a doua soții, avea să-i schimbe radical viața. A decis să se mute la Sibiu, în casa cumpărată de tatăl său pe strada Târgul Peștelui. Aici, la Sibiu, avea să-și pună în valoare calitățile sale deosebite pentru a atinge apogeul dezvoltării sale pe plan economic și nu numai. Cu un simț de previziune foarte ascuțit, a cumpărat întinse terenuri la marginea orașului pentru a continua creșterea vitelor de soi și pentru a face o pepinieră care avea să devină foarte căutată, inclusiv de consătenii săi.

Înflăcărat de programul Sfântului Andrei Șaguna

Ilie Hașeganu spune în cartea sa că întreaga activitate economică a lui Alexandru Lebu nu a fost desfășurată dintr-o dorință proprie de a dobândi avere personală și bunăstare, mai ales că averea sa de la Cacova era suficient de consistentă pentru un trai bun. Mai mult decât atât, Alexandru Lebu ducea o viață destul de sobră, lipsită de lux. Ceea ce-l înflăcăra în a cumpăra terenuri și proprietăți în Sibiu a fost programul marelui mitropolit, Sfântul Andrei Șaguna, de a ridica poporul român din Transilvania, de a-l educa și a-l așeza acolo unde îi era locul, în cetatea transilvăneană, cu drepturi depline și cu cinste cuvenită în rândul societății din acea vreme. Toată energia și-a îndreptat-o spre prosperitatea românilor din Sibiu. Iată de ce, așa cum spune părintele Mircea Păcurariu, „a avut o contribuție remarcabilă la consolidarea Băncii «Albina», fiind mult timp președintele Consiliului de administrație. A făcut parte, ca membru fondator, din toate societățile și reuniunile românești ale timpului. Împreună cu Eugen Brote, Dimitrie Comșa și alți intelectuali sibieni au întemeiat Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiu, care avea un rol însemnat în propășirea vieții economice românești”.

În Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, tom LVIII, 2019, este publicat studiul „Fundații particulare din Mărginimea Sibiului pentru afirmarea națiunii române (sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX)”, elaborat de Daniela Deteșan. Autoarea menționează în studiu că Alexandru Lebu a fost membru fondator și secretar al Astrei, iar Adunarea generală a despărțământului al III-lea al Sibiului al Astrei s-a desfășurat la sfârșitul anului 1881 în Cacova, localitatea sa natală. Așadar, Alexandru Lebu a fost implicat și în această importantă mișcare culturală a românilor din Transilvania.

În Analele Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român din ianuarie-februarie 1906, Alexandru Lebu apare ca donator cu 2000 de coroane pentru întemeierea „Muzeului istoric și etnografic al românilor din această țară”.

Ascensiunea sa, succesul afacerilor sale și ale comunității românești din Sibiu nu a fost prea bine văzut de comunitatea săsească aflată la conducerea urbei. Este consemnat un răspuns al lui Alexandru Lebu către primarul sas din vremea sa, care îi oferea o sumă considerabilă pentru una dintre livezile sale de la marginea Sibiului. Intrarea multor terenuri în proprietatea românilor a deranjat mult conducerea săsească a Sibiului. Alexandru Lebu avea să-i răspundă primarului: „Nu am livezi pentru ca să se întindă sașii și la marginea orașului”.

Averea sa, lăsată națiunii române

Fără să fi avut copii, Alexandru Lebu avea să-și temeinicească testamentul încă din 1908, cu 10 ani înainte de moartea sa. Prin testament lăsa întreaga sa avere pentru propășirea neamului românesc din Ardeal:

„Neavând copii, dar după munca mea neîntreruptă  și intensivă, dându-mi Dumnezeu o avere, care între împrejurările de azi poate trece de considerabilă, din curată inimă, cuprinsă de iubirea către neamul și națiunea mea română și din dor învăpăiat de a putea înlesni poporului român și din parte-mi cât de cât, calea spre o situațiune mai fericită, decât aceea de care am avut parte noi contimporanii și părinții noștri, prin promovarea în mod real a intereselor sale culturale și de progres, în mod serios am hotărât și hotărăsc, că după sustragerea legalelor ce vor urma mai la vale și a speselor neprevăzute pentru mine, toată averea mea să o pun la dispozițiunea națiunei mele române din Transilvania și Ungaria”.

În continuare, testamentul său prevede ca „arhidieceza ortodoxă română din Transilvania”, adică Arhiepiscopia Sibiului, să fie moștenitoarea averii și administratorul acesteia. Eparhia avea îndatorirea să înființeze un fond cultural care să poarte numele lui Alexandru Lebu și, prin intermediul acestuia, să fie sprijiniți tinerii români ortodocși:

„Scopul acestui fond cultural este național românesc, și deoarece acesta este identic cu cel confesional ortodox oriental, administrarea lui o așez cu toată încrederea în mâinile Venerabilului Consistor arhidiecezan gr.-or. român din Sibiu”. Arhiepiscopia Sibiului avea datoria să ofere burse și ajutoare tinerilor de confesiune ortodoxă, de ambele sexe, „cari se vor dedica învățăturei artelor și științelor de orice fel” ai căror părinți nu au posibilități materiale să-i țină în școli. Așadar, Alexandru Leu avea să-și lase averea consistentă, de aproximativ un milion de coroane, pentru educarea tinerilor români din Transilvania și Ungaria, pentru ca aceștia să beneficieze de burse de studiu și de mai multe șanse decât generațiile anterioare. Alexandru Lebu a avut o încredere neștirbită în Biserica Ortodoxă din Ardeal, pe care o considera stâlp al românismului și păstrătoare a credinței strămoșești, a limbii și culturii naționale.

Fond cultural pentru satul natal

În același testament, Alexandru Lebu lăsa un fond de 30.000 de coroane consătenilor săi din Cacova. Și-a dorit înființarea Fondului cultural Alexandru Lebu pentru Cacova, administrat tot de Arhiepiscopia Sibiului. A dispus ca din fondurile acestea să fie ajutați tinerii doritori de învățat carte, tinerii meseriași, iar 25 la sută din veniturile fondului să fie oferite anual școlii din Cacova. A mai dispus ca 200 de coroane să fie oferite anual săracilor din Sibiu și din Cacova, iar Școala Agronomică înființată de Arhiepiscopie , „pe realitățile mele”, să fie în continuare susținută financiar, elevii să se bucure de gratuități și să primească îmbrăcăminte și alte bunuri necesare tot din fondul său. Nepoților săi le lăsa câte 3000 de coroane fiecăruia. De altfel, a dispus ca nimeni din rudele sale să nu aibă acces la averea sa mai mult decât este prevăzut în testament.

Un punct important din testament este cel în care dispunea ca livezile și terenurile sale din marginea Sibiului să nu fie vândute, pentru că valoarea lor va crește în timp, „pentru că după situațiunea locului, pe care se află, valoarea lor crește mereu, în mod considerabil, devenind nu peste mult timp locuri de clădire”. Într-adevăr, astăzi, cartiere întregi din marginea orașului au fost ridicate pe aceste terenuri.

Testamentul se încheie cu dorința sa de a fi înmormântat sobru, modest:

„După trecerea mea din viață, rog pe Venerabilul Consistor, să se îngrijească de înmormântarea mea fără pompă. Spre acest scop se poate cheltui din lăsământul meu până la 2000 de coroane, iar mai departe rog pe Venerabilul Consistor, ca pe spesele fondului meu, să se îngrijească de ținerea în bună stare a mormântului meu, precum și de aceea, ca în fiecare an, la o zi anumită, să se servească din biserica catedrală un parastas tot cu spesele fondului meu cultural”.

Patrimoniu românesc

Testamentul lui Alexandru Lebu a rămas neschimbat până la trecerea sa la cele veșnice la 29 octombrie/11 noiembrie 1918, cu puțin timp înainte de Marea Unire a românilor, la care el însuși a visat ani la rând, dar la care, din păcate, nu a fost martor.  În lucrarea lui Ilie Hașeganu este menționat că pe unul dintre terenurile sale s-a ridicat mai apoi o impunătoare clădire pentru Școala Normală „Andrei Șaguna”, unde astăzi funcționează un liceu. Pe alte terenuri, menționează Ilie Hașeganu, s-au construit „cartiere întregi”, iar din veniturile sale au fost ajutate „generații întregi de intelectuali și meseriași”. Școala din Cacova a moștenit proprietățile sale din localitate, prin care au fost sprijinite generații de tineri.

Părintele Mircea Păcurariu menționează în lucrarea sa că primul război mondial a devalorizat acțiunile bancare ale lui Alexandru Lebu, încât mare parte din dispozițiile sale testamentare nu s-au concretizat. Proprietățile sale imobiliare au rămas în proprietatea Arhiepiscopiei Sibiului și au contribuit la sporirea patrimoniului cultural și spiritual al românilor din Transilvania. Spre exemplu, într-un dintre clădirile lăsate moștenire a funcționat în perioada interbelică Școala de Cântăreți Bisericești „Dimitrie Cunțan”. Din banii rămași în fondul Alexandru Lebu, Arhiepiscopia Sibiului avea să împartă burse și ajutoare pentru o bună perioadă de timp.

„Alexandru Lebu a fost un «cuvânt întrupat»”

În Telegraful Român din 31 octombrie/13 noiembrie 1918 era publicat un scurt articol despre trecerea la cele veșnice a lui Alexandru Lebu: „Luni, în 11 Noiemvrie n., la orele 3 p.m. a închis aici în Sibiu pentru totdeauna ochii, unul din bărbații cei mai de frunte și de valoare ai neamului nostru, în etate de 83 de ani. Prin Testamentul său depus la cassa arhidiecezană, încă la 29 Decemvrie 1907, partea cea mai mare a averii sale o a lăsat la dispoziția arhidiecezei noastre Transilvane. Averea trece peste 1.000.000 de coroane, din care se formează o fundațiune care va purta numelui marelui defunct. Averea mobilă valorile de 640.000 le-a predat încă fiind în viață la 20 IX 1917 la casa arhidiecezană unei comisii de 3 membri în persoanele asesorilor Nicolae Ivan, Pantaleon Lucuța și Ioan Vătășanu”.

Ediția din 2/15 noiembrie 1918, Telegraful Român dedica un material amplu lui Alexandru Lebu, articol despre care părintele Mircea Păcurariu afirmă că ar fi fost scris de Nicolae Regman. Articolul prezintă modestia, personalitatea și marile realizările ale lui Alexandru Lebu: „Om tăcut a fost parohul de pe vremuri Alexandru Lebu. N-a vorbit. Nu i-a plăcut să se arete la toate răspântiile vieții (…) Tăcere și singurătate! Muncă și sinceritate. Acestea i-au fost împărățiile, temeiurile vieții. Rădăcina faptelor. Și a făptuit din greu. A făptuit în tăcere mult bine pentru deaproapele și pentru marele ocrotitor: neamul. (…) Alexandru Lebu a fost un «cuvânt întrupat». Personalitatea lui vorbea prin fapte de mare preț. A știut să închidă ușa zgomotelor supărătoare și a ostenit fără zăbavă să strângă temei de viață pentru pentru sufletul românesc. Pentru viitorul cel mare al acestui suflet. Fapta lui spune mai mult decât toată vorbăria de târg, de care sântem atât de bucuroși. Căci un gând mare i-a însuflețit fapta și credința puternică a împrumutat farmec asprei lui munci”. Alexandru Lebu este înmormântat în cimitirul municipal din Sibiu, iar testamentul său este păstrat la Arhiepiscopia Sibiului.